Unde nu-i cap….au loc prea multe fițe!

Vreau sa incep aceasta postare prin a spune ca imi asum absolut tot ceea ce spun, poate sa se supere chiar si bunica vecinei de la 3 sau persoana, I don’t give a damn. 
Tot ce voi scrie pe blog sunt lucruri vazute de ochisorii mei, auzite de mine sau traite de mine; nu din vorbe, nu din zvonuri , nu dupa ureche. 

Mi s-a cam luat de vedetutele cu IQ sub media de 100 care nu retin nici macar numele persoanei care le imbraca. (Desi de multe ori asta e unica lor sarcina intr-o seara).

Luni seara! Deschidere de restaurant asiatic! Dupa aproximativ 2 ore (!!!!) de la ora trecuta pe invitatie, isi face aparitia si cantareata Alexandra Stan. Dupa ce zambeste frumos (ca asa trebuie) la faimoasa poza de la panou, e intrebata politicos sa raspunda catorva intrebari presei. “As prefera toti deodata, nu separat!”, vine raspunsul domnisoarei Stan. 

Imi aduc aminte, in urma cu cativa ani buni, Mihaela Radulescu era gazda unui eveniment organizat intr-un local tare dragut cu piscina din Bucuresti. Dupa ce a prezentat impecabil si a petrecut ore bune pe tocuri imense, la final a stat cu zambetul pe buze (foarte real de altfel) timp de mai bine de alte doua ore cat a stat sa vorbeasca cu fiecare jurnalist in parte. Ma aflam printre ultimii si nu am putut sa nu o intreb cum de inca mai poate sa raspunda clar, concis si zambind dupa ce probabil a fost intrebata de n ori cam aceleasi lucruri. Raspunsul ei a fost: “E de datoria mea sa vorbesc cu voi, voi nu trebuie sa stiti ca eu am acum bataturi ucigatoare la picioare, nici ca imi doresc cel mai mult sa fug in camera de hotel acum. As fi o lasa pentru ca stiu cum e sa iti pice un subiect sau sa refuze cineva sa vorbeasca cu mine. In plus, hai sa nu fim ipocriti: voi m-ati facut.”

Mihaela avea si are un respect profund pentru meseria de jurnalist. 

Tot ca o mica digresiune, vreau sa va mai povestesc despre un episod similar cu Monica Gabor, in momemtul apogeului ei, fix inainte de divort. Noapte, prezentare de moda, peste 15 jurnalisti asezati in sir indian sa ii adreseze cateva intrebari. Doar ca de la o intrebare te duci la alta si alta si asa ajungea un interviu programat de 5 min la jumatate de ora. Monica a stat, cred ca mai bine de trei ore fara sa crampeasca, in picioare, cu o amabilitate greu de crezut. Organizatorii au vrut s-o opreasca intr-un final, le era si lor frica. I-a rugat sa o mai lase la unul singur. “El a stat atatea ore sa vorbeasca cu mine, nu pot pleca fix cand i-a venit randul!”

Nu vreau sa discut aici despre Monica. Fiecare face ce doreste pentru oricare motiv doreste.

Alaturarea numelor este pur intamplatoare, nu sunt comparative, doar am vrut sava prezint 3 cazuri, sitiuatii similare, abordari total diferite. Concluziile le trageti singuri! 

Advertisements