Nu exista intalniri “intamplatoare”!

Nu exista intalniri “intamplatoare”! Si cred ca o voi spune cat oi trai! Bineinteles, nu ma refer ca iti era trasat in linia destinului sa cunosti musai vanzatoarea de la care ai cumparat apa astazi. Ma refer la ACELE intalniri, care te marcheaza intr-o masura mai mica sau mai mare. Unele intalniri de acest gen iti vor da multe raspunsuri sau, dimpotriva, iti vor ridica mai multe intrebari. Cert este ca astfel de clipe greu le dai uitarii. Sa va povestesc o astfel de intalnire!
Zilele trecute, eram cu prietena mea cea mai buna la Starbucks. Pe langa noi, trece un batranel ce ne-a captat atentia instantaneu. Destul de plapand la vedere, cu o pereche de ochelati pe nas, domnul in varsta mergea destul de anevoios, ajutandu-se de un baston. Tremuratul lui ne-a facut sa tresarim amandoua. Ne-am uitat una la alta si, fara sa ne spunem vreun cuvant, aveam aceeasi intrebare in cap: oare il jignim daca ii oferim un mic ajutor? Nu ne era foarte clar daca doar era in trecere sau….Nu ne-am fi dorit sub nicio forma sa il punem intr-o situatie jenanta, asa ca ne-am cautat putin prin buzunare si a mea prietena s-a incumetat sa il intrebe daca are nevoie de ceva. Asa am ajuns sa stam putin de vorba cu dansul. Domnu’ Flaviu (caci asa il chema) emana o blandete cum rar ti-e dat sa vezi. Avea o voce calda si articula cuvintele intr-o romana impecabila. Pe ici pe colo, insera cate-o expresie in latina de care noi sa tinem seama in viata. Se vedea cu ochiul liber ca domnu’ Flaviu “devorase” multe biblioteci in viata lui. Pe cand avea 13 ani, tatal lui i-a spua ceva ce avea sa il marcheze: “bai, daca nu citesti minim 30 de pagini/zi, ramai tampit”. Iar el nu a vrut sa ramana asa. Pe masura ce il ascultam, inima imi era invadata de compasiune, eram convinsa ca fusese candva doctor sau profesor. Curioasa din fire, l-am intrebat ce meserie a avut. A evitat raspunsul galant, dar ne-a povestit ca a lucrat candva si in subteran, asa ca i-au fost afectate auzul si vazul. Domnu’ Flaviu nu avusese o viata usoara, avea un copil bolnav de schizofrenie si ne-a dat de inteles ca nici pe alte parti nu a fost tocmai privilegiat. Ne-am oferit sa il lasam acasa, la mansarda lui din Tineretului, dar ne-a refuzat cu un respect si un cavalerism cum rar mi-e dat sa intalnesc. Ne-a recomandat doua carti: “Caracterele” si “Obarsia lucrurilor”. De cand l-am intalnit, caut cartile…pentru ca nu exista intalniri “intamplatoare”.

Advertisements

Tu….ce esti astazi?

Ne preocupa prea mult ziua de maine ca sa o traim cu adevarat pe cea de astazi. Ne facem zeci de planuri de viitor in loc sa simtim prezentul. Regretam prea mult ce am facut sau ce nu am facut pentru unele persoane in trecut incat uitam sa ii apreciem si sa le multumim oamenilor care sunt acum langa noi. Amanam prea mult dragostea incat nu o mai recunoastem atunci cand vine in sufletele noastre. Suntem prea ocupati cu ce am fost ieri si ce vom fi maine. Tu…ce esti astazi?